Informatii Auto - FORUM
 
Bine ai venit, Vizitator. Trebuie să te autentifici sau să îţi creezi un cont. Pagina principală | Ajutor | Caută | Autentificare | Creează un cont

Informatii Auto  |  Auto  |  Evenimente  |  Subiect: Raliul Germaniei - OMV RALLY TEAM 0 Utilizatori şi 1 Vizitator pe acest subiect.
Pagini: [1] Imprimă
Autor Subiect: Raliul Germaniei - OMV RALLY TEAM  (Citit de 2174 ori)
CRyS`
Sr. Member
****
Mesaje: 438



WWW
« : August 21, 2007, 12:15:40 »

Sperante mari in Germania

*   Stohl/Minor si Duval/Pivato merg pentru OMV WRT in Germania
*   Atmosfera increzatoare, dupa teste, in cadrul echipei OMV WRT
*   S-au adunat 79.620 EUR in contul OMV Move & Help


OMV Kronos Citroen World Rally Team aliniaza doua echipaje foarte competitive la editia din acest an a Raliului Germaniei – etapa a 10-a din Campionatul Mondial de Raliuri.  Belgianul Francois Duval a revenit in echipa, dupa o absenta de un an si jumatate si il va avea ca si copilot pe compatriotul sau Patrick Pivato. Manfred Stohl si Ilka Minor au uitat de incidentul din Finlanda si s-au aratat foarte increzatori dupa testele de luni.

Asfalt nefamiliar
Manfred Stohl a avut nevoie de cativa kilometri buni de teste pentru a se obisnuii din nou cu asfaltul. Austriacul a pilotat pentru prima oara, in ultimele opt luni, pe aceasta suprafata. Pilotul echipei OMV Kronos s-a acomodat insa foarte repede. “Masina se comporta perfect si sunt impresionat de cat de bine sta pe asfalt. Francois este acum mai rapid, dar el este oricum unul dintre cei mai rapizi piloti pe aceasta suprafata. Sunt sigur ca am facut progrese si ca nu vor fi probleme dupa aceasta lunga pauza in care nu am mai condus pe asfalt”, a spus austriacul.

Echipajul OMV are insa amintiri placute in Raliul Germaniei. Anul trecut, Manfred Stohl si Ilka Minor au terminat, in puncte, pe pozitia a 5-a. “Am dovedit atunci ca nu suntem rapizi doar pe macadam. Pe asfaltul din Germania, Citroen-ul Xsara WRC are cu siguranta potentialul sa produca unele surprize”, a mai spus Manfred Stohl, care va concura cu un design nou al masinii sale, design conceput de copiii care au participat la concursul lansat in urma cu doua luni de OMV.

Nicio problema pentru Duval
Raliul Germaniei este locul ideal pentru revenirea lui Francois Duval. In 2004 si 2005 a terminat pe locul doi aceasta etapa din Campionatul Mondial de Raliuri, fiind unul din principalii adversari ai lui  Sebastien Loeb. Belgianul, revenit in echipa OMV Kronos, a demonstrat ceea ce poate pe asfalt inca din testele de la inceputul acestei saptamani. “Masina este fantastica. Cred ca e chiar mai buna decat Xsara din 2005. Ma simt minunat la volan si acum ma concetrez in alegerea pneurilor. Nu am fost nevoit sa modific foarte mult setarile de baza ale masinii. Sunt incantat ca am sansa sa pilotez inca o data o astfel de masina”, a spus Francois Duval, inaintea startului oficial in Raliul Germaniei.

S-au adunat 79.620 EUR in contul OMV Move & Help
Anul acesta OMV Kronos Citroen World Rally Team concureaza sub semnul actiunii OMV Move & Help. Echipa va dona cate 20 EURO pentru fiecare kilometru de proba speciala parcurs. Pana acum, in cele noua etape disputate, echipajul Manfred Stohl/Ilka Minor a adunat 79.620 Euro. In Germania sunt disponibili 14.240 Euro pentru ca nu doar Manfred Stohl concureaza sub culorile OMV Kronos Citroen World Rally Team, ci si Francois Duval. Move & Help este un program educational initiat de OMV pentru peste 35.000 de copii si tineri in colaborare cu SOS Satele Copiilor, Caritas si UNICEF.

356 kilometri de proba speciala impartiti in 19 etape
ADAC Rallye Germany a debutat joi (16 august), la ora 20:00, cu un start festiv din fata Porta Nigra in Trier. Cele 19 probe speciale, cu o lungime de 356,27 kilometri, sunt programate de vineri pana duminica (17 – 19 august). Lungimea totala a raliului este de 1.227,04 kilometri. Sosirea este programata duminica (19 august) la ora 16:00 (ora Romaniei) tot in fata Porta Nigra din Trier.

Date despre Germania
Suprafata: 357.022 kmp; Populatie: 82.515.990 locuitori; Densitatea populatiei: 231 locuitori/kmp; Capitala: Berlin (3.378.280 locuitori);

Clasament general – piloti (dupa 9 din 16 etape) :
1. Grönholm 75 p, 2. Loeb 62 p, 3. Hirvonen 57 p, 4. Sordo si H. Solberg 28 p fiecare, 6. P. Solberg 26 p, 7. Atkinson 20 p, 8.Latvala 12 p, 9. Stohl si Carlsson 9 p fiecare, 11. Gardemeister 6 p, 12. Galli 5 p.

Clasament general – constructori (dupa 9 din 16 etape) :
1. BP Ford WRT 132 p, 2. Citroen Total WRT 92 p, 3. Subaru WRT 48 p,
4. Stobart M-Sport Ford Rally Team 45 p, 5. OMV Citroen Kronos WRT 27 p,
6. Munchi’s Ford WRT 6 p.
Fisiere atasate: Raliul Germaniei - OMV RALLY TEAM - OMV_Rally_Team_1.jpg (100.3 KB, 800x534 - văzut 263 ori.) Raliul Germaniei - OMV RALLY TEAM - OMV_Rally_Team_2.jpg (115.89 KB, 800x533 - văzut 217 ori.)
« Ultima modificare: August 21, 2007, 12:23:29 de către CRyS` » Memorat
CRyS`
Sr. Member
****
Mesaje: 438



WWW
« Răspunde #1 : August 21, 2007, 12:18:25 »

*   Duval/Pivato au terminat Raliul Germaniei pe locul 2
*   5 victorii de proba speciala in ultima zi pentu Duval
*   Sebastien Loeb a ajuns la 6 victorii

OMV Kronos Citroen World Rally Team a obtinut, in Raliul Germaniei, cel mai bun rezultat din acest sezon. Locul secund cucerit de Francois Duval si Patrick Pivato confirma faptul ca echipa se afla pe drumul cel bun. Francois Duval a avut o evolutie excelenta in ultima zi si l-a fortat pe Marcus Grönholm sa faca o greseala.
   
Hat-trick pentru Duval in Germania
In prima zi din Germania, Francois Duval i-a pus probleme lui Sebastien Loeb (Citroen C4 WRC) si s-a instalat, dupa cele 6 speciale, pe prima pozitie a clasamentului cu un avans de 1,3 secunde. Dupa cele doua greseli din ziua a doua, belgianul a retrogradat pe patru, dar si-a revenit imediat reusind sa treaca, fara mari probleme, de finlandezul Mikko Hirvonen, pilot de uzina Ford. In ultima zi, Duval l-a atacat si pe Marcus Grönholm (Fin/Ford Focus WRC), liderul clasamentului general, pilotul echipei OMV Kronos Citroen castigand 5 din cele 7 speciale ale zilei. Pe finalul ultimei probe speciale, Grönholm a lovit ceva cu partea spate a masinii sale si a pierdut peste un minut. Duval a profitat de eroarea finlandezului si a urcat pe locul secund. “Am dat totul in ultima zi si s-a vazut ca a meritat. Mi-a placut aceasta lupta pana pe ultimii kilometri. Sunt mandra de acest hat –trick. Am terminat pe doi si in 2004 si 2005. E perfect. Sunt al doilea pilot privat care reuseste sa ajunga pe podium anul acesta. Asta spune totul despre OMV Kronos Citroen World Rally Team”, a spus Francois Duval.

8 puncte in clasamentul constructorilor
OMV Kronos Citroen World Rally Team a adunat, in Raliul Germaniei, opt puncte in clasamentul constructorilor. “Suntem foarte multumiti. Un loc pe podium este extraordinar pentru o echipa privata. E important pentru noi, mai ales pentru ca am realizat ca putem tine pasul cu echipele de top. Abandonul lui Manfred s-a datorat unui ghinion. E pacat, deorece in ziua a doua a demonstrat ca si el poate fi competitiv. Suntem pe drumul cel bun si avem incredere ca putem obtine rezultate bune si in etapele urmatoare. In Noua Zeelanda sunt sigur ca Manfred Stohl va incerca sa obtina un rezultat remarcabil“, a spus Marc Van Dalen, seful echipei OMV Kronos Citroen.

Sase din sase pentru Loeb
Sebastien Loeb ramane invincibil in Raliul Germaniei. Francezul nu a avut rival nici in editia din 2007 a acestui raliu si pentru a sasea oara consecutiv a urcat pe cea mai inalta treapta a podiumului. Pentru pilotul de uzina Citroen aceasta a fost a cincea victorie din actualul sezon, prima dupa Argentina, si a intrerupt sirul de trei victorii consecutive obtinute de Marcus Grönholm. Locul patru obtinut de finlandez, in urma problemelor din ultima speciala, a facut ca diferenta dintre Gronholm si Loeb sa fie acum de doar 8 puncte. Mikko Hirvonen a terminat pe trei in Germania si ocupa aceeasi pozitie si in ierarhia generala cu un total de 64 puncte.
   
Rezultate finala (dupa 19 probe speciale) Raliul Germaniei 2007
01. Sebastien Loeb/Daniel Elena (F) Citroen C4 WRC 3:27:27,5 h
02. Francois Duval/Patrick Pivato (Bel) Citroen Xsara WRC +20,3 sec
03. Mikko Hirvonen/Jarmo Lehtinen (Fin) Ford Focus RS WRC 07 +1:19,1 min
04. Marcus Grönholm/Timo Rautiainen (Fin) Ford Focus RS WRC 07 +1:36,5 min
05. Jan Kopecky/Filip Schovanek (CZ) Skoda Fabia WRC +3:07,1 min
06. Petter Solberg/Phil Mills (GB) Subaru Impreza WRC +3:14,7 min
07. Toni Gardemeister/Jake Honkanen (Fin) Citroen Xsara WRC +3:37,5 min
08. Jari-Matti Latvala/Miikka Antilla (Fin) Ford Focus WRC +5:29,3 min

Clasament general – piloti (dupa zece din 16 etape):
1. Grönholm 80 p, 2. Loeb 72 p, 3. Hirvonen 64 p, 4. P. Solberg 29 p, 5. Sordo si H. Solberg 28 p, 7. Atkinson 20 p, 8.Latvala 13 p, 9. Stohl si Carlsson 9 p, 11. Duval, Gardemeister si Kopecky 8 p.

Clasament general – constructori (dupa zece din 16 etape):

1. BP Ford WRT 143 p, 2. Citroen Total WRT 102 p, 3. Subaru WRT 53 p, 4. Stobart M-Sport Ford Rally Team 50 p, 5. OMV Citroen Kronos WRT 35 p, 6. Munchi’s Ford WRT 6 p.
Fisiere atasate: Primul podium, in 2007, pentru OMV Kronos Citroen WRT - OMV_Rally_Team_3.jpg (70.21 KB, 800x533 - văzut 196 ori.) Primul podium, in 2007, pentru OMV Kronos Citroen WRT - OMV_Rally_Team_4.jpg (206.05 KB, 800x1200 - văzut 194 ori.)
« Ultima modificare: August 21, 2007, 12:19:35 de către CRyS` » Memorat
CRyS`
Sr. Member
****
Mesaje: 438



WWW
« Răspunde #2 : August 21, 2007, 12:21:19 »

*   Duval/Pivato au decis lupta cu Hirvonen in favoarea lor
*   Inca 62,81 kilometri pentru a-l prinde pe Marcus Grönholm
*   Sebastien Loeb, lider dupa a doua zi

Lupta dintre OMV Kronos Citroen World Rally Team si Mikko Hirvonen, pilotul de uzina Ford, a fost cea mai spectaculoasa din ziua a doua a Raliului Germaniei. La finalul zilei, Francois Duval a ramas cu un avans de 5,1 secunde in fata finlandezului. Si asta nu este tot. Duminica, urmatorul pe lista, este Marcus Grönholm. Sebastien Loeb a terminat ziua in postura de lider.
   
Lupta cu arme inegale
Francois Duval a avut o evolutie impresionanta si in ziua a doua a Raliului Germaniei. Belgianul de la OMV Kronos Citroen World Raly Team a recuperat secunde bune in duelul cu Marcus Grönholm (Fin/Ford Focus WRC) si in acleasi timp la tinut pe Mikko Hirvonen (Fin/Ford Focus WRC) la distanta. “Sa nu uitam ca aceasta este doar a doua cursa pentru Francois in 2007.  In plus, el trebuie sa tina piept unei echipe de uzina cu o masina privata. Valoarea pozitiei sale din acest moment nu poate fi evaluata in cuvinte”, a spus Marc Van Dalen, directorul echipei OMV Kronos Citroen. Dar Francois Duval, un specialist pe asflat, nu este inca multumit. Pentru ultima zi si-a propus sa atace pozitia lui Grönholm. “Asfaltul va fi mai curat in ultima zi. Acest lucru imi da posibilitatea sa exploatez la maximum potentialul modelului Citroen Xsara WRC. Voi face tot posibilul sa termin acest raliu pe locul secund, la fel ca in 2004 si 2005”, a spus Francois Duval.

Abandon pentru Stohl
Ziua a doua a inceput bine pentru Manfred Stohl, dar s-a terminat prost. Pilotul OMV a inceput ziua in forta, reusind sa obtina un timp bun in speciala a saptea, dar doua probe mai tarziu a fost nevoit sa abandoneze cu probleme la motor. “E un moment dificil. Lucrurile au inceput bine si credeam ca pot urca in clasamentul general. Acum totul s-a terminat si trebuie sa urmarim restul cursei de pe margine. Nu mai avem nicio sansa de a lua startul duminica in sistemul SupeRally, dar deabia astept Raliul Noii Zeelande, urmatoarea etapa din calendar, care este etapa mea favorita”, a spus Manfred Stohl. 

Loeb intr-o forma impresionanta
Sebastien Loeb (Citroen C4 WRC) a avut tot timpul situatia sub control in Raliul Germaniei. Francezul care a castigat celelalte cinci editii ale cursei, are un avans de 37,8 secunde fata de Marcus Grönholm inaintea ultimei zile.

Circus Maximus in ziua de duminica
62,81 kilometri impartiti in 5 probe speciale. Atat mai au de parcurs cei care nu au abandonat in Raliul Germaniei. Startul se va da la ora 8.10 (ora locala) in Trier. Sosirea este programata la ora locala 15:00 in fata Porta Nigra. Cea mai spectaculoasa speciala, cu o lungime de 4,37 km, amplasata chiar in orasul Trier (“SS Circus Maximus”), va incepe la ora locala 11:11.

Clasament intermediar dupa 14 din cele 19 probe speciale
01. Sebastien Loeb/Daniel Elena (F) Citroen C4 WRC 2:48:40,4 h
02. Marcus Grönholm/Timo Rautiainen (Fin) Ford Focus RS WRC 07 +37,8 sec.
03. Francois Duval/Patrick Pivato (Bel) Citroen Xsara WRC +50,4 sec.
04. Mikko Hirvonen/Jarmo Lehtinen (Fin) Ford Focus RS WRC 07 +55,5 sec.
05. Jan Kopecky/Filip Schovanek (CZ) Skoda Fabia WRC +2:48,7 min.
06. Toni Gardemeister/Jake Honkanen (Fin) Citroen Xsara WRC +2:51,4 min.
07. Petter Solberg/Phil Mills (GB) Subaru Impreza WRC +3:07,1 min.
08. Xavier Pons/Xavier Amigo (Spa) Subaru Impreza WRC +4:16,4 min.
Memorat
Pagini: [1] Imprimă 
Informatii Auto  |  Auto  |  Evenimente  |  Subiect: Raliul Germaniei - OMV RALLY TEAM
Schimbă forumul:  


Autentifică-te cu numele de utilizator, parola şi precizează durata sesiunii.

- Home - Stiri auto - Promotii masini - Masini noi - Info Utile - Wallpapers - Anunturi masini sh - Sitemap - Contact -
Powered by SMF 1.1.4 | SMF © 2006-2007, Simple Machines LLC
Traducerea în limba română © 2006-2007 www.smf.ro